Dr Laura Popescu

Sanătatea în realitate vă privește! Rămâneți sănătoși!


Leave a comment

ADEMENIREA BERZEI

Bună ziua și bine v-am găsit!

SUCCESUL incontestabil al ultimului secol este desigur, emanciparea femei. Puterea “sexului slab” depășește așteptările oricărui bărbat, femeile atingând posturi de conducere de elită în toate domeniile până nu demult declarate doar ale bărbaților și având ambiții care împart granițele economice mondiale. Și dacă nu conduc “de la lojă”, știți cu toții vorbele de duh: “În spatele fiecărui bărbat puternic, stă o femeie și mai puternică”. De acord?
Toate barierele au fost înlăturate, așa că statul “la cratiță” nu este o soartă, ci doar un favor asumat, făcut de femeia modernă persoanelor considerate importante din viața ei.
Femeia consumă energie și sentimente în tot ceea ce face și asta îi dă o putere infinită. Și mai face și copii!

PERICOLUL incontestabil al ultimului secol este stresul care reprioritizează viața cuplurilor întrun vârtej dăunător serviciu/familie, astfel încât deși pasiunea există, deși calitatea vieții s-a îmbunătățit remarcabil, “fructul iubirii” este amânat, apoi întârzie singur și, te trezești la un moment dat că acea floare magică parfumată este îndărătnică și refuză să evolueze.
Suntem ființe efemere în timpul cosmic și perpetuarea speciei este o prioritate inconștientă tocmai pentru a lăsa o urmă a perindării noastre pe Pământ. Și timpul nostru …. trece!

Dar cum decurge miracolul sarcinii?
Întâi, trebuie să se formeze un cuplu-cuib cu forme legale (sau nu)….. Un cuplu care nu are un copil în primul an de conviețuire deși nu folosește vreo metodă contraceptivă, trebuie să își ridice un semn de întrebare legat de starea lui de sănătate. Infertilitatea apare atât la femei, cât și la bărbați.

CONSECINȚELE?
Reversul emancipării femeii este scăderea fertilității prin alte priorități sau aspirații decât sarcina, deseori inconștiente.
Stresul este precum picatura chinezească sau brutală ca un traznet și pentru bărbați chiar dacă ei reprezintă “sexul tare”.

La nivel mondial natalitatea este în cădere liberă din 2000 încoace, estimările subliniind faptul că nu poate fi vorba nici măcar de menținerea constantă a numărului de locuitori. Pentru menținerea constantă în timp a populației la nivel mondial trebuie ca indicatorul de natalitate , adica numărul de nou-născuti vii , să fie egal cu 2, în fiecare cuplu. Dar, atenție, câți oameni singuri exista în lume? Câți își întâlnesc jumătatea în timpul propice pentru concepție? Câte familii ați văzut în ultimii ani să aibă fiecare căte 2 copii? Desigur există și excepții: nașteri accidentale la mame în vârstă de doar 12 ani, familii cu 4-7 copii, mame eroine….

Noțiunea de spor natural nu mai e pozitivă de mult, mortalitatea nefiind anihilată de natalitate. Să luăm exemplul Chinei unde de frica foametei, legea nu lăsa decât un singur copil de familie. Consecința logică este că în timp populația scade, chiar se înjumătățește la fiecare generație.

Au mai fost scăderi demografice și anterior în condiții de criză economică, de războaie, e.t.c. Revenirea era firească în perioadele imediate. Relaxarea naturală sau legislația care facilita maternitatea reechilibra balanța în anii următori. Să revedem momentul 1966 al “decrețeilor”  sau “ceaușeilor” când Ceușescu, în disperare de cauză a interzis prin decret avorturile la cerere și natalitatea a crescut imediat ajungând chiar peste 400000 de nou-nascuți/an  până în 1970. Desigur era forțată natura și au apărut și cazurile de mortalitate a femeilor și lehuzelor care încercau să scape prin avorturi ilegale, tribale de sarcinile nedorite….. .

Infertilitatea trebuie remisă. Asta este sigur!

Și atunci a apărut speranța, fenomenul de ADEMENIRE A BERZEI, la nivel de “chirurgie” genetică a embrionului. Ovocitele și spermatozoizii recoltați de la parteneri sunt contopite  sub microscop. Celula “Ou” este “curățată” de eventualele boli genetice care ar creea un  embrion de calitate proastă. Apoi embrionul este implantat în uterul viitoarei mămici, în deplina siguranță. Pentru că “dospitul” lui poate rămâne totuși imprevizibil, cu șansă de reușită de 37-70% pentru un nou-născut viu, se implantează mai mulți embrioni “gemeni”  din care  unul (doi) va câștiga maratonul.

image

Dl dr Flaviu Gliga, medic primar obstetrică-ginecologie, competență în REPRODUCERE ASISTATA UMANĂ la VIVAMED SRL, ne explică ce înseamnă INFERTILITATEA, cauzele și metode de recuperare.

 

This slideshow requires JavaScript.

De multe ori în cuplul infertil pot apărea stări mocnite de frustrare, de vinovăție, stări care trebuie evaluate, descoperite și conștientizate cu ajutorul unui psihoterapeut special pregătit pentru că ele aduc un stres suplimentar infertilității.

image

Dna Adina Daniela Voinea psihoterapeut, psiholog clinician la Spitalul de Neurologie și Psihiatrie Brașov ne explică încărcătura emoțională a fiecărui partener din cuplu, ne ajută să ne înțelegem mai bine și să fim mai receptivi pentru o sarcină.

 

Apropo, când v-ați îndrăgostit vă purtați nebunește, copilărește, recunoașteți? Poate nu ar rău să vă păstrați aceasta latură. Și prea multă seriozitate ….. strică pasiunea!

Vizionare plăcută!

 

 

Materiale preluate de la Clinica Vivamed.


Leave a comment

GENETICA +/- MEDIU= BOALA?

image

Buna seara și bine ați venit! A reînceput seria emisiunilor SANATATEA ÎN REALITATE .

Genetica poate explica matematic riscul dezvoltării unor boli moștenite de la părinți iar factorii de mediul sunt scânteia care detonează această bombă cu ceas. Subiectele abordate sunt : Fibroza chistica , alergiile și astmul.

Invitații emisiunii din 8 ianuarie 2014 au fost:

Dna Dr Laura Larisa Dracea, Șef de lucrări pediatrie la Spitalul Clinic de Copii Brașov, coordonator de program național de mucoviscidoză/ fibroză chistica în Centrul Regional Brașov.

image

Fibroza chistică sau laic ” boala celor 65 de trandafiri” , așa cum înțelesese băiatul englez când mama sa vorbea la telefon cu o prietenă despre “sixtyfive roses” ( cystic fibrosis) , este o boală ce afectează mai multe organe : pancreas, plămâni, canal deferent, inima, etc. Afectarea progresiva a posibilitatii de migrare a spermatozoizilor duce in timp la infertilitate. Este o boala genetică, limitantă a vieții.

și Dna Dr Ecaterina Fanciali, Șef de secție pediatrie la Spitalul Clinic de Copii Brașov , medic primar pediatru și specialist alergolog.

image

Tratamentul specific al alergiilor este imunoterapia cu alergeni. Este scump dar singurul eficient. Genetica iși pune amprenta și în cazul alergiilor.

Vizionare placută!