Dr Laura Popescu

Sanătatea în realitate vă privește! Rămâneți sănătoși!


Leave a comment

RETROSPECTIVA SĂNĂTATEA ÎN REALITATE III

Bună seara și bine v-am găsit!

Iată și cea de-a 3-a ediție a retrospectivei Sănătatea în Realitate!

Sănătatea publică este din ce în ce mai săracă în ce privește capacitatea de investiții în oameni calificați, aparatură performantă la zi, confort hotelier și din acest motiv atât forța de muncă precum și clientela apelează la sistemul privat de sănătate. mai multe aflați de la invitata mea Dr Maria Mitrică, Sef de lucrari Pediatrie în emisiunea LIBERUL ARBITRU.

Dr Maria Mitrica

https://drlaurapopescu.wordpress.com/2015/02/18/liberul-arbitru/

Bolile autoimune au o creștere alarmantă în populațiagenerală motiv pentru care dr Liliana Duca, medic primar imunologie și alergologie vorbește despre toate fațetele acestei specialități în RĂZBOIUL TĂU CIVIL I

Dr Liliana Duca

Dr Liliana Duca

https://drlaurapopescu.wordpress.com/2015/02/25/razboiul-tau-civil/

și RĂZBOIUL TĂU CIVIL II

https://drlaurapopescu.wordpress.com/2015/03/04/razboiul-tau-civil-2/

Mă întrebați cine va învinge în lupta cu prejudecățile? Vă pot răspunde sigur cine va pierde dacă nu vă informați corect. Invitata mea dr Corina Ciobanu , medic primar ORL, povestește întâmplări adevărate trăite în gărzile sale în FLOARE LA URECHE. Pentru binele dumneavoastră, rămâneți pe această “frecvență” .

Dr Corina Ciobanu

Dr Corina Ciobanu

https://drlaurapopescu.wordpress.com/2015/03/11/floare-la-ureche/

Iar dacă această caniculă v-a derutat în ultimele zile și ați adormit mai greu, puteți revedea sfaturile aromaterapeutei Psih Cristina Covali în LANUL DE LAVANDĂ.

Psih Cristina Covali

https://drlaurapopescu.wordpress.com/2015/03/18/lanul-de-lavanda/

Ulcerul nu mai iartă și niciun anotimp nu este scutit de un nou puseu. Mai bine fiți prevăzători și vizionari sfaturile dr Gabriel Moraru, medic primar gastroenterolog, PE STOMACUL GOL.

dr Gabriel Moraru

https://drlaurapopescu.wordpress.com/2015/04/01/pe-stomacul-gol/

Toți ne visăm la un moment dat cu o siluetă ideală, atitudine de învingător și sănătate deplină dar câți dintre noi ating această stare și câți știu să o și mențină? Vă ajung degetele de la o mână pentru a enumera astfel de persoane pe care le-ați cunoscut pe parcursul vieții? Dna Dr Dana Boeriu, medic primar endocrinolog ne vorbește despre aceste “finețuri” în emisiune SILUETA, BAT-O VINA!

Dr Dana Boeriu

https://drlaurapopescu.wordpress.com/2015/04/08/silueta-bat-o-vina/

Despre bătrânețe ce a mai rămas de spus? E grea? E dureroasă? E o răsplată sau o pedeapsă? Bătrânii noștri …. parcă rămân ai nimănui!!! Se vor putea bucura vreodată de o bătrânețe demnă chiar și atunci când vizitatorii se risipesc precum norii după ploaie? Centrele private rămân o alternativă valabilă chiar dacă nu pot umple acest segment uriaș social de sănătate. Managerul Florin Guran și dr Alen Gheorghiu se străduiesc să aducă o lumină de veghe, o stea călăuzitoare pe cerul negru al acestor persoane, în TINEREȚE FĂRĂ BĂTRÂNEȚE.

Florin Guran dr Alen Gheorghiu

https://drlaurapopescu.wordpress.com/2014/04/03/tinerete-fara-batranete/

Ce șanse mai au persoanele cu diabet în țara noastră? Hmm, depinde de mulți factori dar mai ales de disciplina personală. Despre toate aspectele diabetului la copil și la adult ne vorbește dr Livia Moldovan , medic primar pediatru diabet-nutriție și dr Brândușa Corfaru , medic primar diabet-nutriție în GRIJĂ LA CIREAȘA DE PE TORT.

Dr Livia Moldovan- GRIJA LA CIREASA DE PE TORT! Dr Brandusa Corfaru- GRIJA LA CIREASA DE PE TORT

https://drlaurapopescu.wordpress.com/2014/03/27/grija-la-cireasa-de-pe-tort/

Vizionare plăcută!


Leave a comment

RETROSPECTIVA SĂNĂTATEA ÎN REALITATE -I

Bună seara și bine v-am găsit!

SOMNOROASE PASARELE

SOMNOROASE PASARELE

A sosit sezonul estival și toți visăm la un concediu de odihnă unde să fim răsfățații soarelui, susurului apei și dragostei familiei. Fiind precauți din fire este bine să strecurați în bagaje și adresa emisiunii Sănătatea în Realitate unde puteți accesa rapid informații concise, extrem de utile pentru diverse probleme de sănătate care se pot ivi chiar dacă nu vrei. Asfel îmbini (ne)plăcutul cu utilul,  “just in case!” O emisiune de sănătate care se vrea un ghid “la purtător”, ușor accesibilă, la un click distanță.

Până data viitoare nu uitați: Sănătatea în realitate, vă privește! Rămâneți sănătoși!

ÎMPREUNĂ SUNTEM MAI BUNI avându-l invitat pe Dr Mihai Ursu, medic specialist cardiolog și cardiologie intervențională și Dr Sorin Micu, medic primar cardiolog la Spitalul de Cardiologie Brașov.

Dr Mihai Ursu Dr Sorin Micu

INIMA, O CARTE DESCHISĂ având-o invitată pe Conf Dr Diana Țînț, medic primar cardiolog la Spitalul de Cardiologie Brașov.

Dr Diana Țînț

CU PICIOARELE PE PĂMÂNT cu Dr Ioana Pop, medic primar cardiolog la Spitalul de Cardiologie Brașov.

Dr Ioana Pop

CALEA SPRE INIMA TA cu Dr Costică Baba, medic primar internist și specialist cardiologie intervențională la Spitalul de Cardiologie Brașov.

Dr Costică Baba

DESPRE BUNELE MANIERE ALE INIMII cu Dr Cristina Pitiș, medic primar cardiolog la Spitalul de Cardiologie Brașov.

Dr Cristina Pitiș

REFLEXII ȘI METAMORFOZE Cu Dr Călin Bucerzan, medic primar endocrinolog la Spitalul Clinic de Copii Brașov, MedLife.

Dr Călin Bucerzan

PE MUCHIE DE CUTIT cu Dr Bogdan Moldovan, medic primar chirurgie generală la Spitalul SF Constantin Brașov.

Dr Bogdan Moldovan

RECICLAREA OII NEGRE cu Dr Dezso Nagy, medic primar Neuropsihiatrie infantilă la Centrul de Sănătate Mintală Brașov.

Dr Dezso Nagy

ALO, 112? AM UN ACCIDENT RUTIER! cu Dr Cristina Vecerdi, medic primar medicină de urgență, coordonator UPU-SMURD Brașov la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov și Dr Radu Mircea, medic primar Neurochirurgie  la Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov și Hiperdia Brașov

dr Cristina Vecerdi- Alo, 112? Am avut un accident! Dr Radu Mircea- Alo, 112? Am avut un accident!

ALUNIȚA LA CONTROL!  Cu invitate: Dr Anca Jian, medic primar dermatologie, Qualimed și Dr Irina Vișa, medic primar chirurgie plastică și reconstructivă, Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov și MedLife.

Dr Anca Jian Dr Irina Vișa

Vizionare plăcută!

Dr Laura Popescu


Leave a comment

ZONA CREPUSCULARĂ

image

Bună seara și bine v-am găsit!

Consumul de droguri este o molimă occidentală ce se extinde vertiginos în România, că doar toată lumea și totul circulă “liber” în Noua Ordine Mondială, nu-i așa?  Am două vești : una proastă și una bună. Cu care vreți să încep?
De fapt , dacă mă gândesc mai bine, sunt mai multe vești proaste!!!
Prima veste rea ar fi că noi românii suntem găsiți nepregătiți pentru această caracatiță morbidă! Așa cum suntem nepregătiți pentru orice tip de fenomen de anvergură.
Declararea unei substanțe ca fiind ilegală nu este suficientă, nici pe departe. Ce măsuri de prevenție a acestui fenomen se aplică în România? Campanii antidrog în care în câteva secunde până la câteva minute vezi filmulețe care atrag atenția că ” nu e bine”?
Ați auzit cazul prezentat de MASS-media din Galați în care 65 de cazuri de adolescenți s-au spitalizat după consum de etnobotanice doar în Ianuarie ? Credeți că este un caz singular? Poate nu la aceste valori alarmante dar intoxicațiile cu droguri sunt pretutindeni!

Este inadmisibilă amploarea fenomenului. Alegeți o țintă! Cu cât ești mai departe de ea cu atât ești mai puțin implicat afectiv. În schimb, dacă ești victimă a etnobotanicelor, membru al familiei victimei sau medic care tratează cazul, vă spun că liniștea dispare, indiferența se risipește instantaneu și vrei să înțelegi ce și de ce trebuie să se întâmple așa ceva. Este greu să ieși din ZONA CREPUSCULARĂ.

Este un calvar! Te rogi chiar, ca totul să se sfârșească cu bine! Și uite așa înțelegi că medicul nu este Dumnezeu, că așteptările sunt poate prea mari atât de la familie cât și de la medic și fiecare caz care a consumat droguri joacă ruleta rusească, își riscă viața, chiar dacă uneori motivul este pueril: curiozitatea. Se și moare!

image
Invitatul de azi , dr Dragoș Nițescu de la Centrul Regional Antidrog Brașov, atrage atenția că în ciuda denumirii relativ “naturistă” de etnobotanice, aceste droguri sunt la fel de nocive ca cele renumite drept “tari”.

Mai vreți o este proastă? Uneori “sinteza” se reduce la pesticide.

Vestea bună? Abstinența de la aceste substanțe ne ferește de Iadul de pe Pământ!
De obicei termin prin a spune: vizionare plăcută! Acum spun: vizionare atentă!

Sfat pentru cei rebeli? Sunteți prea rebeli să acceptați să vă comande niște droguri!


Leave a comment

A DOUA ȘANSĂ

Dr Laura Popescu

Bună seara și bine v-am găsit!
Ce au în comun transplantul renal și chirurgia cardiovasculară? Aveți 3 încercări să găsiți răspunsul!
Gândul îți vine imediat ca un semn divin : A DOUA ȘANSĂ!

Viața nu ține totdeauna cu toți și nici măcar constant cu o persoană! Ca medic observi în mod trist acest lucru deși tu îți dai toată silința. Și căutând să răspunzi la eterna dilemă ” cum ar fi fost dacă ar fi fost altfel?”, ceri disperat ca într-o instanță “rejudecarea cauzei tale” , ceri …. O a doua șansă la viață.

Brașovul evoluează frumos din punct de vedere medical prin medicii de aici, medici dedicați profesiei, medici care văd în desele impasuri ale sistemului o nouă provocare și vor și chiar găsesc soluții pentru beneficiul pacienților. Și asta pentru că defapt totul este perfectibil în această lume: oamenii, medicamentele, tehnicile și procedurile chirurgicale. Competiția sistemului privat de sănătate cu cel public este una constructivă la Brașov, motivația fiind cea a satisfacției lucrului bine făcut.

Invitatul emisiunii de azi este Dr Marius Neculoiu care vorbește despre domeniile cele mai noi de activitate din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Brașov: transplantul renal și Cardiologia intervențională și Proiectul de Chirurgie cardiovasculară.

image

 

Și pentru că de la 1 Februarie 2015 trebuie activat cardul electronic de sănătate pentru a putea beneficia de gratuități și compensări trebuie să luați în calcul și opțiunea de donator de organe după deces.

Acum nu mai este prea târziu să faceți un ultim gest umanitar. Stați strâmb și gândiți drept, vă rog!
Vizionare plăcută!


1 Comment

RECICLAREA OII NEGRE

Bună ziua și bine v-am găsit!

Cum ajunge o persoană să fie catalogată drept “oaia negră”? Nu se supune canoanelor și cutumelor grupului social respectiv, fie că este familie, școală, servici. Nimeni nu se întreabă dacă persoana o face dinadins sau că nu poate.
Consecința acestui comportament “aberant” este în mod spontan de blamare, pedepsire, marginalizare, izolare și chiar excludere a acelei persoane. Este o chestiune de ține de timp întrucât toleranța noastră față de acești rebeli scade direct proporțional cu gradul de rudenie. Părintele unui copil agresat de un alt copil, la școală, nu va accepta prea ușor răspunsul “așa e el, un copil rău , care bate colegii”. Și ca un făcut , “bad boys” au lipici la belele, nu numai că sunt conflictuali dar se și lovesc frecvent din propriile neatenții și graba lor. Acești copii cresc și devin adulți dar năravurile și tendința de superficialitate se păstrează.
Un vecin agresiv este greu tolerat, nu-i așa?
ADHD sau Tulburarea hiperkinetică cu deficit de atenție este o tulburare cronică prin deficiența unor substanțe la nivelul creierului. Deci nu este o “proastă educație”, “un moft”, sau “un răsfățat”, pentru că indiferent de mediu în care se află: acasă, la joacă, la școală sau la petreceri, comportamentul este la fel de “supărător”. Dar vestea bună este că au apărut tratamente eficiente! Și schimbarea tânărului este miraculoasă. RECICLAREA OII NEGRE este posibilă!
În cazul copiilor cu Retardare Mentală, școlarizarea și stimularea adecvată afectivă pot face îmbunătățiri, deci RECICLAREA OII NEGRE este posibilă, cu ameliorare!
Defapt, trebuie să vedem partea bună a lucrurilor. Copii cu aceleași diagnostice pot evolua diferit de la un an la altul în funcție de complexitatea, continuitatea și conștiinciozitatea tratamentului urmat. Medicina nu bate pasul pe loc, ci EVOLUEAZĂ!

image

De aceea Comisia pentru Dizabilitate face evaluari anuale pentru a surprinde această evoluție și a acorda cât mai corect gradele. Defapt acest principiu este valabil și la adulți, indiferent de boala cronică.
Invitatul emisiunii de azi , Dl Dr Dezso Nagy, medic primar Neuropsihiatrie Pediatrică la Centrul de Sănătate Mintală Brașov, explică cum să acționăm corect în situații de cumpănă.

 

Concluzia?
DACĂ VREI, POȚI! Copii care fac progrese au mai întâi de toate o familie luptătoare, apoi, simțindu-se iubiți, devin ei înșiși învingătorii în cursa vieții lor. RECICLAREA OII NEGRE ESTE POSIBILĂ! Nu am spus că este și ușor! Nu am spus că se întâmplă peste noapte!

Nu le furați această șansă!


Leave a comment

SĂNĂTATEA ÎN REALITATE 43 de ediții

Bună ziua și bine v-am găsit!

Au trecut 43 de ediții ale emisiunii SĂNATATEA ÎN REALITATE  la Realitatea Tv Brașov …..

Va multumesc pentru cele 15860 de vizionari de pe blog pana azi 17.07.2014. Am astfel speranta ca Sanatatea in Realitate a avut ceva ecou in timp si spatiu. 🙂

Mulțumesc invitațiilor mei ….

… care au raspuns invitatiei mele în….

Mulțumesc pentru sponsorii emisiunilor: Salonul Tres Jolie, Nissa, Shabby Chic, Farmacom, Zeiss.

Sper sa ne revedem sanatosi!

Cu drag,

Laura Popescu


Leave a comment

BALADA PENTRU DELTA

Bună ziua și bine v-am găsit!

IMPONDERABILITATE

IMPONDERABILITATE

Delta Dunării este un tezaur natural al Europei. Am întâlnit natura în forma ei cea mai pură, îmbătător de frumoasă, emanând energie benefică prin toți porii ei, încât buzele noatre încep să vorbească tot mai încet apoi doar în șoaptă, ca nu cumva să perturbe Raiul acesta de pe Pământ. Șșșt! Liniște!

Urmează:

BALADA PENTRU DELTA.

This slideshow requires JavaScript.

This slideshow requires JavaScript.


Leave a comment

ATUNCI CÂND VINE MUNTELE LA MAHOMED

image

Bună ziua și bine v-am găsit!

O zicală arabă spune “Atunci când nu vine muntele la Mahomed, merge Mahomed la munte”, în sensul că trebuie să fii umil și să nu ceri mai mult decât se poate da. Folosind un joc de cuvinte, în cazul nostru s-a întâmplat să vină totuși muntele la Mahomed.

Cel puțin asta a fost senzația mea. Greii internaționali au venit la Brașov și au ținut curs despre noutățile din epilepsie.
Medicii români, cel puțin cei pe care i-am cunoscut eu, sunt oameni dedicați meseriei alese. Se instruiesc și vor să contribuie la îmbunătățirea calității vieții clienților lor. Și asta, vă vine să credeți sau nu, implică sacrificii personale și de ce nu, frustrări. Medicina înseamnă o instruire permanentă pentru că este o ramură efervescentă în inovații cu efect de avalanșă. Este tributară ingineriei, indiferent că este genetică, medicală, informaticii și chimiei.
La Brașov a avut loc în perioada 11-13 iunie 2014 o premieră națională: primul curs Est European de Epilepsie. Rezultatul: o șansă în plus pentru cei 200000 de pacienți români diagnosticați cu epilepsie.

Prima invitată este dna Conf Dana Craiu, medic primar neurologie pediatrică, Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) București. Este si membră a CEA-ILAE ( Comisia de Afaceri Europene- Liga Internațională Împotriva Epilepsiei) .

image

Ne vorbește despre progresele impresionante pe care le-a făcut medicina pentru epilepsie:

A doua invitată este dna Dr Helen Cross, Secretar General al ILAE ( Liga Internațională Împotriva Epilepsiei) , medic primar neuropediatru în Marea Britanie.

image

Face comentarii foarte pertinente despre nivelul medical din țara noastră.

Și pentru că vă spuneam că suntem dornici să ne perfecționăm, informațiile au venit direct la medicii români și est-europeni. A venit muntele la Mahomed!

Trebuie menționat și aportul tuturor speakerilor de la curs, unii dând chiar interviuri la televiziune: Helen Cross, Walter van Emde Boas, Sandor Beniczky și Meir Bialer.

Și din nou, pentru toate eforturile realizării cursului, Conf Dr Dana Craiu:

Vizionare plăcută!

image


Leave a comment

LA ÎNCEPUT A FOST GÂNDUL…..

Vrei un week-end diferit? Ce zici, îți plac surprizele? Sunt binevenite, cu condiția ca unul din voi să fie ” capul răutăților”!

Ce vrei să facem zilele astea? Vremea nu trebuie să joace un rol hotărâtor în toată treaba asta, poate doar să condimenteze pe aici, pe dincolo, “evadarea”. Lansezi intriga: “stii, trebuie să ne vedem cu…., vrei să vii cu mine sau nu? “. Aștepți calm răspunsul și, dacă a mușcat, începe desfășurarea “misiunii imposibile”.

Valiza fusese făcută cu hainele preferate, că macar atâta lucru ai observat și tu până acum si o încălțăminte sport și una “un pic mai…” , că doar nu mergeți la nuntă cu dresscode black-tie!

Brașovul are șansa de a fi în centrul țării sau altfel spus, toate drumurile sosesc și pornesc de aici. Dar asta depinde de dispoziția ta sufletească. Ei, bine, în funcție de buget, drumurile astea pot fi mai lungi sau mai scurte dar, zău că rezultatul este garantat datorită surprizei și, companiei tale, bineînțeles.

Unde iti fuge gandul de minivacanta? Parca …… stii vreun Arc de Triumf?

IMG_4300

sau …..  peisaj montan…

IMG_2482

sau poate mai bine….?

IMG_4586

Ok , tu stii ce haine ai pus in bagaj, ai grija de aspectul asta!

Ajungeti seara, asa ca puteti savura ceva …. un ceva altceva decat in fiecare zi.

Pai daca suntem acolo, planul A… atunci, stai sa ma gandesc…… Gata, stiu!

IMG_4134

Iar daca e planul B, atunci o trufanda!

IMG_4629

Si in a 3-a varianta…. Bai, cum ii spune?…..

IMG_2645 Buna idee, nu-i asa?

Poate chiar un digestivo?

IMG_2650 , IMG_2518 , De ce nu?

Da,.. seara e gata aranjata. Totul e perfect in cel mai mic detaliu!

Stai, ca era sa uit esentialul pentru planul B! Cum am putut? bine ca mi-am revenit inainte sa fie prea tarziu….

IMG_2485

Iar de A ,…. ce sa mai zic? Parca il vad strecurat cumva si pe … stii tu cine!

IMG_2425

Da, Da. Acum e chiar perfect!

Iar a doua zi ?…..

IMG_4108 , IMG_2580 , IMG_2621 , IMG_2655 , IMG_2679 , IMG_4588 , IMG_4615 , IMG_4624

LE GASESTI TU ORDINEA!

Ei, la inceput a fost gandul……

Tu faci propria alegere pentru surpriza! Oriunde ati merge, bucurati-va de tot ce aveti in jur. Si poate vedeti chiar dincolo de lucruri!

ATUNCI TOTUL CAPATA MAGIE!

 


Leave a comment

DE CE DAI DIN UMERI?

Bună ziua și bine v-am găsit!

De este important umărul? Vreți câteva răspunsuri care îmi vin rapid în minte? Umărul este o articulație esențială pentru toate activitățile umane, de la cele grosiere de cărat al bagajul, până la cele mai grațioase voluntare mișcări de dans sau involuntare, de limbaj al trupului. Este chiar o articulație fină, grațioasă care atrage instinctiv privirea fiind mult implicată in moda vestimentară, chiar cu conotații sexuale.

Atitudinea umerilor poate schimba postura întregului corp! Stați drept sau cocoșat? Corectați-vă postura! V-ați gândit câte emoții exteriorizăm prin mișcarea umerilor? Mirarea, inocența, surprinderea, frica, neputința, plăcerea, îmbrățișarea, e.t.c.

Deci, de ce ridicăm din umeri? În primul rând …. Pentru că putem!!! Câte expresii cuprind umărul? A plânge pe umărul cuiva…. A pune umărul…. Umăr lângă umăr…. A ridica din umeri…

Dar ce facem când apar durerile locale, scade forța musculară, scade mobilitatea articulației? Ce facem când nu mai avem putere să ne pieptănam? Indiferent de vârstă, vă rog să consultați un medic.

image

Hai să vedem ce alegeți atunci când sunteți în pragul unei intervenții chirurgicale la umăr, indiferent că sunteți sportiv de performanță, o doamnă fină sau o persoană cu vârstă variabilă dar care aveți o frică de doctori, spital și suferință , în general? Știați că operația artroscopică te poate elibera în aceeași zi să pleci acasă? Știați că recuperarea mișcărilor din articulație este net mai rapidă decât în intervenția clasică cu deschiderea largă a întregii articulații? Revenirea în câmpul muncii, în sport este fulminantă?

Domnul dr Ovidiu Mocanu, medic specialist ortoped , supraspecializare chirurgia artroscopică a umărului la Spitalul Militar Brașov ne explică în ce situații se poate apela la artroscopia de rutină a umărului și care sunt avantajele și limitele ei:

image

 

 

 

 

Intervenția artroscopică este și rezultatul unei anestezii speciale locoregionale care, fie vorba între noi, va fi net mai avantajoasă decât cea generală. Dna dr Simina Dumitrache, sefa secției de ATI, atestat în anestezia locoregională la Spitalul Militar Brașov, este antrenata împreună cu echipa pentru acest tip de intervenții.

image

 

 

 

 

 

Brașovul are din nou, șansa prezenței unor medici tineri foarte competenți. Pentru că merităm, nu-i așa?

Vizionare plăcută!